Descriere Ciugud

 

Comuna Ciugud, din județul Alba, reprezintă un etalon în România în ceea ce privește integrarea noilor tehnologii și utilizarea eficientă a fondurilor europene pentru dezvoltarea durabilă. Ciugud este exemplu de bune practici la nivel european pentru absorbția record de fonduri europene: aproximativ 35 de milioane de euro, ceea ce reprezintă, la o populație de circa 3500 de locuitori, 10.000 de euro pe cap de locuitor. 

Ciugud este promotorul conceptului „smart village” și din 2020 este studiul de caz folosit de Guvernul României pentru dezvoltarea acestui concept în întreaga țară. La Ciugud funcționează și prima școală „smart” din mediul rural din România, deschisă în anul 2019. 

Ciugud reprezintă și o destinație de business având o zonă de dezvoltare economică în care funcționează peste 40 de companii, care oferă aproape 1000 de locuri de muncă. Zona de Dezvoltare Economică Ciugud – Drâmbar este una dintre cele mai bine conturate zone industriale de tip „greenfield” din centrul României, cu o atractivitate în continuă creștere pentru companiile autohtone și străine. 

La Ciugud există și unul dintre cele mai moderne terenuri de golf din Europa (Theodora Golf Club), care poate fi locul unor întâlniri reușite cu partenerii de afaceri. 

Pentru toate aceste motive, dar mai ales pentru faptul că este o comunitate deschisă și prietenoasă cu mediul de afaceri, am ales Comuna Ciugud ca localitate – gazdă pentru CoBuild.